Parodontologie
Avem grijă și de gingiile tale. Sănătatea osului, a gingiilor și a ligamentelor de legătură dintre os și dinți este la fel de importantă ca cea a dinților și trebuie menținută cu orice preț. Folosim cele mai noi protocoale și medicamente (Emdogain) din domeniul parodontologiei pentru a ne îngriji de gingiile tale.
Parodontoza evoluează progresiv, în timp și cu simptome discrete, fiind o boală ereditară. În România, campaniile de prevenție în sănătatea orală au lipsit sau au fost minimalizate în ultimii 20 de ani, iar acest lucru se observă la nivelul stării de sănătate generală a populației.
Mai devreme sau mai târziu îţi poţi pierde toţi dinţii, iar costurile vor fi mult mai mari decât dacă ai preveni acest fapt!
Cum putem preveni parodontoza?
1. Printr-o igienă corectă
Ceea ce presupune periajul dinților de două ori pe zi (dimineața și seara), folosirea aței dentare, folosirea apei de gură, de preferat cu ingrediente naturale, după fiecare masă. Periajul dentar este de preferat să se realizeze cu ajutorul unei periuțe cu peri naturali, care este mai flexibila și mai eficientă decât cea cu peri de plastic, și în același timp este mai blândă cu gingiile.
2. Vizitele regulate la medicul stomatolog
Acestea sunt foarte importante pentru detectarea parodontozei să poată fi realizată la timp, încă de la primele semne. De asemenea, este indicată îndepărtarea profesională a tartrului și a plăcii bacteriene, prin detartraj cu ultrasunete și periaj periodic, aplicarea air-flow-ului și eventual, la nevoie, aplicații antiiflamatoare pentru gingii.
3. Alimentația naturală
Alimentele rafinate, lipicioase, bogate în zaharuri, făinoase, (dulciuri, biscuiți, prăjituri, caramele, paine, etc) favorizează dezvoltarea bacteriilor răspunzătoare de producerea acestei afecțiuni. De aceea, este important să aveți o alimentație cât mai sănătoasă ce include produse bogate în vitamina A și C care au rol important în menținerea sănătății gingiilor.
Tipuri
- Gingivita sau inflamația gingilor este cauzată de placa bacteriană care irită gingiile. Primul semn al gingivitei este reprezentat prin sângerarea gingiei la periaj, însoțită de o culoare modificată a gingiilor (roșie spre violet) și de o respirație urât mirositoare. În această fază boala este încă reversibilă.
- Parodontita este provocată de acțiunea nefastă a plăcii dentare și a tartrului, care conțin numeroși germeni, asupra tesuturilor de susținere a dintelui. Se manifestă prin înroșirea gingiei, care sângerează la cel mai mic contact.
- Parodontita avansată reprezintă avansarea bolii, distrugerea osului și a ligamentului parodontal. În această fază dinții pot deveni mobili.
În funcţie de stadiul în care vă aflaţi, vă recomandăm:
- Practica unei igiene orale de prevenţie;
- Detartrajul şi periajul profesional;
- Monitorizarea;
- Chiuretajul parodontal;
- Analizele microbiologice;
- Observaţiile clinice de durată;
- Chirurgia regenerativă;
- Tratamente chirurgicale cu adiţie osoasă;
- Implantologia;
- Protetica.