Servicii

Tehnică dentară

Acces rapid la lucrări dentare calitative

Tehnicianul dentar este responsabil de calitatea lucrării protetice, de cât de repede pacientul beneficiază de ea, de numărul ședintelor la care este supus acesta. Într-o ultimă instanță, contribuie decisiv la crearea unei lucrări frumoase și perfect funcțională, cu un efort minim.

Prezența unui laborator de tehnică dentară în imediata apropiere sau chiar în cadrul cabinetului stomatologic este de mare ajutor pentru medicul stomatolog, deoarece relația cu tehnicianul este mult mai facilă, eventualele probleme putând fi mult mai ușor soluționate.

În plus, în cazul lucrării de ceramică, spre exemplu, se elimină o ședință deoarece, dupa adaptare, lucrarea trebuie returnată laboratorului pentru o ultimă ardere, faza de glazură. Dacă accesul la laborator este rapid, aceasta fază este realizată în aceeași sedință. 

Lucrări realizate în cadrul laboratorului de tehnică dentară:

  • Coroane dentare din ceramică pe suport de zirconiu;
  • Coroane dentare din ceramică pe suport aur-platina, aur-paladiu Au-Pt/Au-Pd (metale nobile);
  • Coroane dentare total ceramice;
  • Coroane dentare din ceramică pe suport remanium (Cr-Ni);
  • Inlay – Onlay (Plombele turnate);
  • Fațete dentare ceramice;
  • RCR-uri (reconstituire corono-radiculară);
  • Gutiere pentru albire dentară și gutiere pentru bruxism;
  • Proteze dentare speciale.
Avantajele unui laborator propriu
  • estetică deosebită a lucrării;
  • aspect similar dinților naturali;
  • rapiditate în execuție;
  • grad ridicat de precizie;
  • control absolut asupra lucrării datorită unui tehnician dentar supracalificat;
  • materiale biocompatibile cu organismul;
  • funcționalitate;
  • permite medicului să acorde toată atenția pacientului și actului medical în cabinet;
  • timp scăzut de execuție;
  • scăderea numărului de vizite la cabinet;
  • puritatea produsului final;
  • predictibilitatea rezultatului final al lucrării.