Înapoi la lista de articole

10 motive pentru care Igienizarea Profesională este o necesitate, nu un moft

Periajul dentar zilnic este extrem de important, dar chiar şi în cazul în care este efectuat corect, nu este 100% eficient în a îndepărta depunerile de tartru. Astfel, este necesară și curăţarea profundă şi îndepărtarea profesională a acestuia, prin igienizări periodice, o dată la 6 luni.

1.  Detectezi afecțiunile dentare incipiente

Medicul dentist va detecta din timp orice semn al afecțiunilor dinților sau gingiilor, putând astfel să intervină minim invaziv și netraumatizant pentru pacient. În cazul în care aceste probleme sunt nedetectate și netratate, tratamentul necesar va consta în obturații ale canalelor, intervenții chirurgicale sau chiar extracția dinților afectați major și înlocuirea acestora cu implanturi dentare.

2.  Eviți bolile gingivale

Boala gingiilor este o infecție instalată la nivelul țesutului gingival și osos, aceasta fiind printre cele mai frecvente cauze ale pierderii dinților în cazul adulților. Diagnosticată din timp, ea poate fi tratată minim invaziv. Dacă tratamentul nu este administrat la timp, afecțiunile parodontale se agravează, determinând necesitatea unui tratament complex. Ședințele de profilaxie regulate, perierea corectă a dinților de două ori pe zi și folosirea aței dentare și a apei de gură, sunt factori cheie în prevenirea acestor boli.

3.  Îți menții dinții sănătoși

Deoarece boala gingiilor este una dintre principalele cauze ale pierderii dinților la adulți, controlul stomatologic și detartrajul regulat sunt absolut necesare pentru protejarea dinților naturali.

4.  Eviți depunerea plăcii bacteriene

Placa bacteriană care se depune pe dinți în urma lipsei periajului regulat favorizează formarea cariilor dentare și afectează smalțul dinților, putând fi indepărtată doar în cadrul profilaxiei profesionale.

5.  Primești gratuit planul de tratament

Dacă medicul dentist depistează, în timpul procedurilor de profilaxie, afecțiuni dentare incipiente în cavitatea ta bucală, îți va crea un plan de tratament personalizat care te va ajuta să tratezi aceste probleme foarte ușor și rapid, în doar 1-2 ședințe.

6.  Conservi avantajele tratamentelor anterioare și îți menții garanția lucrărilor

Lucrările își pot pierde garanția, lucru datorat nerespectării indicațiilor post intervenție. Profilaxia realizată o dată la șase luni ajută la menținerea dinților sănătosi și extinde semnificativ perioada de garanție a întregii lucrări. O igienizare incorectă sau incompletă poate avea ca rezultat reapariția unor probleme tratate în trecut.

7.  Menții sănătatea orală

Prin examinarea vizuală și compararea igienei dentare actuale cu cea observată în cadrul ședinței anterioare, igienistul dentar te va avertiza cu privire la zonele predispuse la depunerea tartrului și formării cariilor.

8.  Zâmbet alb și strălucitor

Ședința de profilaxie te ajută să elimini majoritatea petelor de tutun, cafea și ceai. De asemenea, datorită tehnicii air-flow, rezultatul va fi un zâmbet mai alb și mai strălucitor.

9.  Respirație proaspătă!

Conform cercetărilor realizate, aproximativ 85% din persoanele cu o respirație urât mirositoare persistentă cunoscută sub numele de halitoză, au o problemă dentară care o provoacă. O igienă orală corectă este esentială pentru prevenirea unei astfel de probleme, iar controlul periodic impreună cu ședințele de profilaxie regulate te vor ajută să ai un zâmbet sănătos și o respirație proaspata.

10. Efectuată periodic, profilaxia este mai ieftină!

În cadrul Programului BiDental CARE beneficiezi de 20% Reducere la ședința profesională de profilaxie (include periaj profesional, detartraj ultrasunete, air-flow, fluorizare) dacă este realizată cel puțin o dată la 6 luni.

În plus, dacă te programezi în luna MARTIE, ai 30% Reducere la albire! Chiar dacă au trecut mai mult de 6 luni de la ultimul detartraj, poți intra acum în programul nostru!

Programări: 0786222011 sau Contact

VĂ  DORIM UN ZAMBET DE 10!